Pages

Monday, August 30, 2010

Filmele lunii septembrie

Probabil că luna septembrie va veni cu temperaturi care nu ne vor mai face să ne refugiem în sala de cinema, dar asta nu înseamnă că nu trecem în revistă cele mai atrăgătoare premiere ale lunii. Toamna vine de obicei cu creme premierelor româneşti, anul acesta înregistrând un număr record de noi filme, cu aproximativ zece titluri programate să apară pe marile ecrane.

Dar până pe 17 septembrie, când apare Marţi, după Crăciun, ne "răcorim" cu ceva sânge marca Robert Rodriguez. Machete lansează oficial prima lună a toamnei cu primul film în care Danny Trejo, celebrul cuţitar al Hollywood-ului, apare în rol principal. Dacă ar fi să fim răutăcioşi, am putea spune că Macete este răspunsul lui Robert Rodriguez la The Expendables al lui Sylvester Stallone: o mulţime de vedete se înghesuie pe afiş, de la Robert De Niro la Lindsay Lohan, regizorul reciclându-l şi pe Don Johnson, aşa cum face Stallone cu Dolph Lundgren. Şi povestea se anunţă la fel de sângeroasă: unui agent federal, poreclit Macete din cauza cuţitoaielor care-i împodobesc arsenalul de arme albe şi nemaipomenit de tăioase, i se înscenează un atentat la viaţa unui senator american, prin urmare eroul trebuie să-şi spele numele. Şi se pare că în universul lui Rodriguez, sângele este cel mai bun detergent! Frumoasele Jessica Alba şi Michelle Rodriguez, ajutate de două necunoscute, vor juca acelaşi rol pentru ochii spectatorilor, în acest film pentru care a fost inventat cuvântul "mexploitation". Din 3 septembrie.

Seria Step Up continuă cu a treia parte, de această dată şi 3D. Noi la Cinemagia nu prea ne aducem aminte de primele două părţi, dar probabil că tratamentul tridimensional vor face numerele de dans din Step Up 3-D mult mai memorabile. Feţe noi apar în a treia parte, punctul central fiind relaţia dintre Luke şi Natalie, doi dansatori de street-dance care trebuie să câştige o importantă competiţie internaţională pentru a putea păstra un depozit transformat de Luke într-un adevărat refugiu pentru dansatorii underground din toate colţurile lumii. Bineînţeles, producătorii reciclează câteva dintre elementele din primele filme: Luke şi Natalie vor fi extraordinar de atraşi unul de celălalt, iar ea are un secret ce poate pune în primejdie participarea trupei lor la concurs. Ce contează este că, dacă arunci o privire trailerului, vei vedea câteva coregrafii promiţătoare, dar şi câteva artificii de imagine care ar putea da foarte bine pe ecranul 3D. Tot din 3 septembrie.

The American/Americanul, noul film al lui George Clooney, este cel mai greu de categorisit premieră a lunii. Adevărul e că nu prea ştii la ce să te aştepţi de la acest action regizat de Anton Corbijn (olandezul celebru pentru Control), care pune la cale un film extrem de european (dacă îi întrebi pe italieni, Clooney este în prezent o "comoară naţională", din punctul lor de vedere filmul putându-se numi "The Italian") despre un asasin plătit, Jack, ce se retrage în Italia rurală după ce una dintre misiunile sale se sfârşeşte cam prost. Dintr-un paşnic orăşel italian, Jack primeşte o "ultimă" misiune, doar că apropierea de primitorii locuitori ai oraşului par să aibă un efect ciudat asupra priorităţilor sale. O să vezi prin ce trece Clooney în acest film care se anunţă foarte asemănător cu al său Michael Clayton din 10 septembrie.

Going the Distance/Amor la distanţă ar putea fi comedia romantică a lunii (de fapt este UNICUL film de gen din septembrie), iar premisa arată că acest film regizat de Nanette Burstein va comenta cu privire la afurisita asta de lume modernă în care ne este atât de greu să menţinem legătura cu persoanele apropiate. Drew Barrymore şi Justin Longsunt Erin şi Garrett, doi tineri despărţiţi, după doar şase săptămâni de relaţie, de planuri bătute în cuie cu mult timp înainte de a se întâlni. Unul la New York, celălalt la San Francisco, cei doi vor avea de mult de furcă pentru a-şi face "amorul la distanţă" să funcţioneze. Cine ştie, poate că această comedie romantice vine cu SOLUŢIA relaţiilor purtate în înşelătoarea lume a internetului, mai ales când acestea sunt atât de descurajate de prietenii şi familia celor doi iubiţi.Christina Applegate apare în rolul lui Corinne, sora lui Erin. Din 10 septembrie.

Ziua de 17 septembrie e ziua românească (şi ziua zombie): Marţi, după Crăciun şi Marea Neagră se lansează pe ecrane. Cel de-al patrulea film al lui Radu Muntean ni-i arată pe Mimi Brănescu şi Maria Popistaşu într-o relaţie extraconjugală, iar Marea neagră pe Dorotheea Petre în rolul unei îngrijitoare românace care dezvoltă o frumoasă şi sensibilă relaţie cu italianca în vârstă pe care a fost angajată să o îngrijească. Despre Resident Evil: Afterlife nu mai trebuie să zicem nimic!

Luna se încheie cu Wall Street: Money Never Sleeps, continuarea celebrei drame din 1987, câştigătoare a unui premiuOscar. Michael Douglas revine pentru a-l interpreta pe Gordon Gekko, care iese din închisoare pentru a încerca să-şi spele reputaţia într-o lume a bursei mult mai dură decât cu două decenii în urmă. Drumul lui se va încrucişa cu cel al mult mai tânărului Jacob (Shia LaBeouf), un dealer extrem de ambiţios şi, întâmplător, logodnicul fiicei sale. Gekko încearcă să avertizeze lumea financiară că practicile neinspirate de pe Wall Street vor duce la o criză (asta în contextul prăbuşirii pieţelor financiare din 2008), dar bineînţeles că nu-l crede nimeni, din moment ce a fost condamnat pentru afaceri ilegale. Cum se termină acest prim sequel din cariera lui Oliver Stone vom vedea pe 24 septembrie.

Wednesday, August 4, 2010

Au fost descoperite alte 140 de planete similare Terrei

In cadrul unei conferinte recente, Dimitar Sasselov, co-investigator al Telescopului Kepler a anuntat ca pana in prezent, au fost descoperite alte 140 de planete orbitand alte stele, care se aseamana cu Pamantul.

In mod normal, astfel de vesti se anunta cu tam-tam, insa, anuntul descoperirii de giganti asemanatori Terrei a fost facut in cadrul conferintei TEDGLobal, din Oxford, Marea Britanie, unde Sasselov a vorbit despre micile planete drept “candidati”, adaugand ca este uimitor faptul ca cele mai multe se regasesc in Calea Lactee, potrivit discovery.com.

Inainte de Kepler, doar planetele extrasolare de dimensiuni mari puteau fi observate, deoarece doar gigantii de gaz erau usor de detectat la distante interstelare mai mari, insa gratie acestui telescop, numarul exoplanetelor descoperite a crescut foarte mult in ultima vreme, potrivit blogului Kepler.

Desi aceasta veste lansata de catre Sasselov este una importanta, putem ciocni sampania, doar dupa ce NASA va confirma veridicitatea descoperirilor. Singura intrebare pe care ne-o punem acum este, daca exista planete asemanatoare cu a noastra, atunci inseamna ca exista si viata extraterestra? Speculatiile despre extraterestri se pot multiplica acum, asa ca probabil, "viata asa cum o stim si o experimentam" pe Pamant, poate fi prezenta in intreaga Galaxie.

Scurgerile de informatii neoficiale, facute public de catre cercetatorul Dimitar Sasselov au picat fix la tanc pentru a irita controverse mai vechi asupra telescopului Kepler si informatiile impartasite comunitatii astronomice de catre NASA. In plus, datele NASA sunt considerate proprietare pentru un an dupa ce s-au facut descoperirile, ceea ce ne face sa speram ca vom avea parte de noutati in 2011, cand vor deveni publice toate aceste informatii divulgate de catre Sasselov.

Tuesday, August 3, 2010

Capacitati umane

Capacitatile comune ale oamenilor pot fi uneori depasite si aceasta se intampla nu doar printr-o mostenire sau determinare genetica, dar si prin exercitiu. Desigur, unii oameni au capacitati de-a dreptul incredibile!

Tetracromia

Tetracromia este foarte rara in randul oamenilor, ea se regaseste la anumite specii de pesti. In istorie sunt relatate foarte putine cazuri ale unor persoane care, se pare, prezentau tetracromie. Ochii umani observa trei culori: verde, rosu si albastru, iar faptul ca noi recunoastem mai multe culori se datoreaza “amestecarii” perceptiilor acestora la nivel cerebral.5 capacitati umane incredibile!Aceasta perceptie a culorilor se datoreaza faptului ca in retina sunt doar tipuri de celule care reactioneaza la aceste spectre luminoase. Un teratocrom mai are un tip celular in plus, cu frecventa portocalie si ar putea percepe teoretic 100 de milioane de culori, fata de omul tricrom care poate distinge doar 100 de gradatii de culoare si un milion de umbre. Tetracromia pare insa a fi intalnita mai mult in randu femeilor decat a barbatilor.

Ecolocatia

Ecolocatia este o abilitate specifica delfinilor si liliecilor si ii ajuta sa isi gaseasca drumul prin intuneric. Acestia emit sunete si interpreteaza apoi ecoul reflectat de posibile obiecte aflate in jur. Se pare ca si oamenii pot folosi ecolocatia, ea fiind dezvoltata foarte mult de cei orbi ca o compensatile adusa lipsei vederii. Partea interesanta este ca aceasta abilitate se invata si se exerseaza si ne-am putea bucura cu totii de ea. Persoana care foloseste ecolocaia de obicei emite un suntet, fie loveste cu bastonul, fie cu limba pe cerul gurii si se poate orienta prin interpretarea intoarcerii ecoului. Unii din cei care folosesc ecolocatia pot aprecia foarte bine unde se afta un obiect, cat de mare este si chiar duritatea materialului din care este confectionat.

O memorie fantastica

Exista un tip de memorie de-a dreptul fascinant si incredibil, demunit memorie reprezentationala. Acest tip de memorie ii permite individului sa readea cu lux de amanunte o imagine sau ceva citit, sunete sau detalii tactile. In general aceasta memorie este de tip vizual, mai rar poate fi memorie auditiva etc. Pentru a intelege exact despre ce este vorba, va vom da doua exemple celebre din istorie:

- Stehen Wiltshire, acesta a produs Roma in creion cu lux de amanunte, dupa ce a vazut orasul din elicopter. Acesta insa suferea si de sindromul savantului autist. Pentru ca tot am amintit de el, il vom descrie mai jos.
- Akira Haraguchi a recitat din memorie 100.000 de zecimale ale lui Pi;
- Kim Peek, omul care a putut reda din memorie 12.000 de carti.
Asadar, voi cum stati cu... memoria?5 capacitati umane incredibile!

Sindromul savantului autist

Este uimitor cum 50% din savantii “straluciti” poseda o dezvoltare de 5-7 ori mai mare a anumitor arii cerebrale. Nu va ganditi totusi la un numar mare, sunt consacrati ca suferind de aceasta abilitate cam 100 de oameni in prezent. Unii sunt cunoscuti ca posesorii “calculatoarelor mentale” si au ca particularitate faptul ca sunt adevarate minti cibernetice, ei putand face calcule matematice cu numere foarte mari si multe zecimale in doar cateva secunde. Desigur, aria cerebrala care corespunde calculelor matematice este de pana la 10 ori mai dezvoltata decat la un om de rand. Savantii autisti nu sunt doar cei care poseda mintile cibernetice, ci si altii care au abilitati exceptionale. In lume sunt precizati a fi in jur de 100 de savanti care au acest sindrom ce le poarta numele. Sunt numiti si autisti fiindca mintea lor este in continua cautare de experimente si lucruri noi de invatat, incat interactiunea cu oamenii si empatizarea nu face loc de cinste in viata lor. Acestia traiesc de multe ori izolati in lumea lor stiintifica in care se simt fericiti.

Suprasenzorialul

Unii oameni, de data aceasta intr-un numar destul de mare, prezinta anumite functii senzoriale foarte dezvoltate.

Spre exemplu cei cu supragust, adesea cu functii de degustatori, care au o sensibilitate foarte mare in ceea ce priveste gustul, mai ales pentru cel amar. Asa se explica probabil de ce acestor persoanel nu le place cafeaua, ciocolata neagra, varza, grepfrutul, ca sa nu mai vorbim de plante precum pelinul.

Superauzul – acesta nu se datoreaza unor abilitati exceptionale ale aparatului auditiv, ci interpretarii la nivel cerebral a sunetelor percepute. Desigur, aceasta este o abilitate care se poate exersa si dobandi.

Sursa: Healthy, suplimentul de sanatate by Kudika.ro

Wednesday, July 28, 2010

S-a lansat Starcraft II


Best Distribution, principalul importator si distribuitor local de jocuri, a lansat cel mai important joc video pentru PC al anului, Starcraft II: Wings of Liberty, din care estimeaza sa vanda circa 10.000 unitati pana la finalul lui 2010.

In ultimii trei ani, Best Distribution a vandut 6.000 unitati Starcraft I. Pana in momentul lansarii Starcraft II:Wings of Liberty, cel mai mare importator si distribuitor local de jocuri a inregistrat 2.000 de precomenzi, scrie Wall-Street. In ziua lansarii in Romania , Altex, cel mai mare retailer de electronice, electrocasnice si produse IT&C de pe piata locala, a vandut 200 de unitati din noul joc, din care aproximativ 80 de bucati s-au cumparat din magazinul MediaGalaxy din Mall Vitan. Starcraft II: Wings of Liberty a fost in productie timp de sapte ani si se lanseaza la 12 ani de la primul titlu din serie. Blizzard a decis sa separe de aceasta data noul titlu in trei parti. Primul este Wings of Liberty si are doar campania pentru Terran, al doilea joc se va axa pe Zerg, fiind numit Heart of the Swarm, iar a treia parte va fi Legacy of the Void, cu Protoss, informeaza Realitatea.

Friday, July 23, 2010

40 de utilizatori români de DC++ riscă închisoarea

Asociaţia Industriei Muzicale din România va trimite dosarele cu probe privindu-i pe cei care au partajat fişiere muzicale pe internet la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul fiecărui inspectorat judeţean de poliţie, serviciu îndreptăţit să înceapă cercetarea prin percheziţie domiciliară.

Pe lista neagră a lunii iunie privind încălcarea Legii drepturilor de autor (Legea nr. 8/1996) prin partajarea de fişiere muzicale, AIMR nominalizează municipiile Bucureşti, Miercurea Ciuc, Craiova, Sfântu Gheorghe, respectiv mai multe localităţi din judeţele Cluj, Gorj, Neamţ, Vrancea, Giurgiu, Suceava, Botoşani şi Ilfov.

România conduce detaşat în topul 10 al ţărilor monitorizate de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), cu un număr de 913 hub-uri active în iulie 2010, fiind urmată, la mare distanţă, pe locul al doilea, de Italia, cu 526 de hub-uri. În top mai figurează Franţa, Rusia, Ungaria, Suedia, Finlanda, Polonia, pe locul al zecelea situându-se SUA, cu 143 de hub-uri monitorizate.

Inspectorii AIMR urmăresc permanent informaţia partajată prin huburile DC++ de utilizatorii români, fapt care face posibilă şi generarea unor date statistice. Astfel, media înregistrată pe hub-urile DC++ în România a fost de 75.000 de utilizatori zilnic pe parcursul lunii iunie, cu vârfuri de peste 100.000 de utilizatori activi în orele serii şi la sfârşit de săptămână. Cantitatea totală de informaţie partajată pe hub-urile româneşti la ora 17.00, într-o zi de luni, de exemplu, depăşeşte 17.000 terabytes, putând fi echivalată cu peste 4 miliarde de piese muzicale în format mp3 sau 24 de milioane de exemplare de filme în format xvid.

Un utilizator accesează trei hub-uri concomitent, în medie, într-o sesiune de conectare. Accesarea hub-urilor implică în mod necesar punerea la dispoziţie de informaţie, prin minima de share (partajare sau punere la dispoziţie) impusă de administrator, peste 90% din informaţia partajată de useri fiind informaţie protejata de copyright (muzică, film, soft, jocuri). Conexiunile peer-to-peer reprezintă principala formă de facilitare a pirateriei online de muzică, în special în variantele DC++ şi Torrent.

Potrivit articolului 139 din Legea nr. 8/1996, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi".

Producătorii de muzică reprezentaţi de Asociaţia Industriei Muzicale din România sunt titulari de drepturi asupra propriilor înregistrări sonore, acţionând pentru protejarea drepturilor pe care le au şi în acest mod, prin identificarea şi urmărirea în justiţie a persoanelor fizice sau juridice care încalcă prevederile legii dreptului de autor şi a drepturilor conexe. AIMR protejează atât repertoriul muzical românesc, cât şi repertoriul internaţional al membrilor săi. Monitorizările online realizate de AIMR au caracter permanent, dosarele cu probe contra altor useri care încalcă legea urmând a fi trimise către poliţie în luna iulie.

sursa: realitatea.net

Thursday, July 22, 2010

Blogwars - Contra-atacul blogurilor

Cei care citiți acest post și care pe deasupra dețineți un blog va puteți înscrie în concursul de blogging lansat de Blogwars.ro. Oricine se poate inscrie dar doar 10 mai moţaţi vor fi alesi. Dar asta nu trebuie să fie o mare întristare deoarece şi cei care au ramas “pe dinafară” vor putea să câştige bani citind şi votând articolele celor aflaţi în competiție.

Eu m-am înrolat în BLOGWARS! Inscrie-te aici.

Wednesday, July 21, 2010

Cum se conduce in Europa si care sunt sanctiunile

Stim cum se conduce in Romania si mai stim ca suntem una dintre tarile cu cei mai periculosi soferi din Europa. Stim ca legea se aplica rar si este absolut insuficienta pentru a face ordine in trafic. Masurile noi intarzie sa vina, iar fara ele si fara amenzi aplicate (nu doar prevazute), traficul nostru este o jungla unde legea este dictata de nesimtire, bani, marca masinii si implicit caii putere de sub capota.

Cum se circula si care sunt amenzile in celelalte tari ale Europei?
Telegraph.co.uk are un articol foarte interesant in care explica de ce reusesc strainii sa aiba un trafic civilizat si cat costa acolo sa-ti faci de cap in trafic. Trebuie sa tinem cont ca, pe langa faptul ca au o legislatie care nu prea lasa loc de interpretari si lacune, la ei se si aplica. Constant, astfel incat risti mult mai mult decat in Romania sa te trezesti fara permis si cu amenzi usturatoare. Unele mari, chiar si pentru nivelul castigurilor lor.

1. Germania
Patria autostrazilor fara limita de viteza (mult mai sigure decat soselele noastre cu limita) are niste reguli/legi dure pentru drumurile secundare. Agresivitatea in trafic este pedepsita, sunt foarte multe radare fixe, iar la 16 puncte de penalizare, permisul este suspendat timp de un an de zile. Iata si cateva legi de-ale lor:

- daca ii faci semn altui sofer ca este nebun (doar atat!) esti pasibil de amenda. Daca ii faci acelasi semn unui politist, ai de platit 566 euro. Asta apropo de cocalarii nostri care isi permit sa-i scuipe si sa-i injure pe politistii romani, asta daca nu-s prea nervosi si-i iau direct la bataie.
- daca nu porti centura de siguranta platesti, pe loc, 30 de euro.
- pe drumuri acoperite de zapada, nu ai voie sa conduci cu pneuri de vara.Daca o faci, platesti amenda si asigurarea masinii nu mai acopera daunele in caz de accident.
- nemtii sunt obsedati de pastrarea distantei fata de masina din fata. Au grupuri de cameri special instalate pentru a surprinde acest lucru. Vin cu poze si masuratori, facute de camere video fixe, iar sanctiunile sunt pe masura situatiei semnalate si depind si de situatia in care soferul recidiveaza in aceasta privinta. Nu se precizeaza care sunt – exact – sanctiunile.
- limita alcoolemiei este de 0,5 mg/ml. Daca este depasita, soferul primeste amenda si i se supenda permisul pentru 3 luni, daca este la prima abatere. Pe masura ce alcoolemia este mai mare, creste si amenda si timpul de suspendare a permisului. Pedepse mai mari primesc si cei care recidiveaza.

2. Spania
Are aproximativ 12.000 de kilometri de autostrada, dar soferii spanioli nu sunt chiar o referinta de civilizatie. Claxoneaza si dau “flash-uri”, iar legile nu i-au facut sa se linisteasca in ritmul dorit de autoritati. Viteza maxima este de 120 km/h pe autostrazi, iar taxele sunt destul de mari (ca in Italia si Franta) si cresc in perioada vacantelor, in zonele tranzitate de pe coasta. Cu toate acestea, numarul mortilor in accidente a scazut cu 13% in ultimii ani. Iata cat costa anumite infractiuni:

- cele mai grave (mai mult de 30 km/h peste limita de viteza, condusul sub influenta alcoolului, condusul agresiv/periculos, mai multi pasageri decat permite capacitatea masinii) ajung sa coste intre 300 si 1.500 euro.
- condusul neglijent si parcatul in zone interzise/periculoase sunt pedepsite cu amenda intre 91 si 300 euro si suspendarea carnetului timp de o luna de zile.
- vorbitul la telefon, nepurtarea centurii si stationarea prea indelungata la trecerile de pietoni (!) se sanctioneaza cu amenda de pana la 90 euro.
- la 12 puncte de penalizare, permisul este suspendat, iar aceste puncte de aduna foarte repere – 6 puncte pentru condusul sub influenta alcoolului, tot 6 puncte pentru viteza cu 50 km/h mai mare decat limita si 3 puncte pentru vorbitul la telefon.
- daca soferul este sanctionat de 3 ori intr-o perioada de 2 ani pentru infractiuni grave, permisul este anulat, iar soferul trebuie sa urmeze apoi cursuri speciale de legislatie si educatie rutiera, daca vrea sa obtina din nou permisul.

3. Italia
Se stie faptul ca italienii nu sunt chiar cei mai civilizati soferi din lume, seamana putin cu cei de la noi, mai ales in zona de sud a Italiei. Se spune inca ca acestia s-au schimbat destul de mult in ultimii ani, fortati de amenzile mari. Oricum, italienii sunt oarecum ajutati sa-si pastreze banii de faptul ca politia este obligata sa precizeze exact zonele in care este monitorizata viteza (politia italiana anunta aceste zone pe site-ul www.poliziadistato.it).

- parcarea ilegala si viteza sunt cele mai comune si mai taxate infractiuni.
- 40 km/h peste limita de viteza inseamna 10 puncte de penalizare (la 20 de puncte permisul este suspendat) si 343 euro amenda.
- mersul cu luminile stinse in afara localitatilor se amendeaza cu 33 euro si un punct de penalizare, iar daca intorci pe linia continua, pe un drum national, primesti 10 puncte penalizare si o amenda minima de 1.626 euro.
- partea buna este ca la toate amenzile venite prin posta, proprietarul masinii trebuie sa numeasca persoana care era la volan in momentul constatarii infractiunii. Asa ca puntele se distribuie in familie, in functie de necesitatile fiecaruia.

4. Franta
Francezii sunt destul de haotici si nerabdatori (i-am vazut “la lucru”), dar guvernantii lor au avut grija sa-i mai potoleasca in ultimul timp. Numarul mortilor in accidente este in scadere continua in ultimii 8 ani, iar legile sunt foarte dure pentru cei ce incalca limita de viteza si conduc bauti, acestea fiind principalele doua probleme ale soferilor francezi.

- chiar daca condusul sub influenta alcoolului este inca o problema majora, francezii o limiteaza prin legi draconice. Limita permisa este de 0,5 mg/ml. Peste acesta limita vine o amenda de 135 euro si 3 puncte de penalizare. Peste 0,8 mg/ml soferului i se anuleaza permisul, primeste o amenda de 4.500 euro si poate face maxim 2 ani de inchisoare.
- limitele de viteza sunt ca la noi, iar daca soferul este surprins cu 20 km/h peste limita primeste o amenda de 68 euro si un punct de penalizare. Daca limita este depasita cu peste 30 km/h permisul este suspendat, iar daca se merge cu peste 50 km/h peste limita masina este sechestrata si se plateste o amenda de 1.500 euro.
- daca folosesti un detector de radar si esti prins, platesti o amenda de 1.500 euro, iar masina poate fi confiscata.

Asadar, cum vi se par regulile si amenzile din tarile civilizate ale Europei? Eu vad in ele o sursa de inspiratie pentru politia romana, daca ar vrea intradevar sa faca ordine in trafic. Dar cum sa mai speri ca vor propune niste chestii de-astea, atata vreme cat ei nu aplica nici legislatia actuala…

Sursa: Telegraph

Banii aduc fericirea!

Un studiu recent publicat de catre universitatea americana Utah arata clar un lucru pe care cred ca il stim cu totii, dar pe care ne este teama sa il recunoastem franc: cu cat un cuplu se cearta mai mult pentru bani, cu atat mai mult cresc posibilitatile ca cei doi sa se desparta.

Mai exact, acele cupluri care se cearta pentru bani cel putin o data pe saptamana, risca despartirea cu 30% mai mult decat cuplurile care nu au aceasta problema. Cu alte cuvinte, banii cantaresc enorm in relatiile noastre, in casniciile noastre. Consilierul pe teme financiare Dave Ramsey spune ca nu poti avea o relatie ideala atata vreme cat nu ajungeti la un acord in privinta banilor, tu si partenerul tau.

Consilierul Dave Ramsey spune ca “banii sunt fie cea mai buna parte a comunicarii in casniciile noastre, fie cea mai rea”. Dupa ce a lucrat pentru mai multi ani in postura de consultant pe probleme finaciare, impartasind din experienta sa cu specialisti in relatiile maritale, psihologul american a ajuns la concluzia ca banii si certurile pentru bani sunt principala cauza a divorturilor. Banii sunt acel motiv care provoaca mari tensiuni, spune Ramsey.

Felul in care impreuna cu partenerul cheltuiti, investiti sau castigati bani, poate insa sa fie un mod de a face ca legatura existenta intre voi sa fie mai puternica. “Daca oamenii s-ar uita la caminul lor ca la o afacere, vor vedea ca banii le pot aduce o multime de lucruri bune in viata, nu doar certuri peste certuri. Daca ati invata sa va gestionati bugetul ca o echipa, veti vedea ca banii va vor apropria si mai tare”, spune Sharon Gilchrest O'Neill, psihoterapeut si autor al cartii “A Short Guide to a Happy Marriage”(Mic Ghid pentru o Casatorie Fericita) - ForbesWoman.

Puteti avea o relatie minunata cu persoana de langa dumneavoastra, iar banii nu vor fi decat un mijloc de a va dinamita relatia, in sensul bun al cuvantului. Inspirate de ForbesWoman, va propunem mai multi pasi pe care trebuie sa ii parcurgeti in relatia de comunicare cu partenerul dumneavoastra, pentru a ajunge la o intelegere de cuplu in privinta banilor:


1. Cu siguranta, banii sunt in spatele multor certuri maritale, dar nu ar trebui sa fie asa, spune ForbesWoman. Cu putina inteligenta si grija din partea ambilor parteneri, banii ii pot apropria pe acestia. Deschideti-va portofelele si incepeti sa comunicati! (Mi-a placut mult aceast mod usor amuzant, in care Forbes incurajeaza comunicarea in cuplu. Puteti sa il retineti ca motto pentru o buna relatie in ceea ce priveste banii.)

2. Construiti aceasata comunicare! Daca va stabiliti teluri comune in privinta finantelor, va veti apropria si mai tare. Impartasiti-va visurile in legatura cu locuinta voastra, copiii sau pensionarea si in felul acesta, veti crea armonie in familie.

3. Trebuie sa va cresteti nivelul de empatie. Trebuie sa intelegeti obiceiurile sotului in legatura cu banii si vice-versa. In loc sa va enervati cu privire la unele obiceiuri “proaste”, incercati sa intelegeti de unde vin si ce spun acestea despre acea persoana. De exemplu, daca partenerul dumneavoastra refoloseste pliculetele de ceai, s-ar putea ca acest obicei sa fie un semn al fricii de saracie pe care acesta a resimtit-o in copilarie.

4. Trebuie sa invatati sa va acceptati unul pe celalat. Acceptati si ca uneori s-ar putea sa aveti disensiuni cu privire la bani - lucru care este perfect normal. Incercati sa va acceptati punctele de vedere diferite, incurajeaza ForbesWoman. Banii aduc fericirea!

5. Priviti banii ca pe o unealta care va va aduce voua si partenerilor, lucruri bune in viata - o casa, calatorii, donatii pentru cartitate sau o pensionare linistita. Daca continuati sa vedeti banii doar ca pe un argument al certurilor, acestia ajung sa va conduca relatiile.

6. Fiti deschisi si raspunzatori amandoi atunci cand va delegati unul celuilalt responsabilitatile legate de bani. Doar pentru ca unul dintre parteneri a fost responsabil pentru bugetul si investitiile voastre pentru o perioada mai lunga, asta nu inseamna ca trebuie sa faca acest lucru pentru totdeauna. Ambii parteneri ar trebui sa fie implicati in ceea ce presupune investitiile si telurile financiare ale familiei, iar aceste probleme trebuie discutate periodic, astfel incat cei doi parteneri sa isi asume responsabilitatile sale. Acest gen de colabolare si comunicare in privinta banilor reprezinta fundamentul unei relatii stabile.

7. In viata unui cuplu este frumos ca cei doi sa impartaseasca aceleasi valori. Acest lucru va poate reaminti ce v-a adus impreuna la inceput si poate mentine acele credinte fundamentale pe care le impartasiti, vii.

Ca sa reusiti sa puneti in aplicare sfaturile de mai sus, trebuie sa mai stiti ca:

Barbatii si femeile sunt diferiti in felul in care se raporteaza la bani, si asta pentru ca ei interpreteaza problemele si oportunitatile din unghiuri diferite de vedere.

Femeile au tendinta de a vedea banii mai mult ca pe o problema de scuritate, asa ca vor gravita mereu in jurul ideii de “bani pentru zile negre”. Din cauza nevoii lor de securitate, femeile pot sa resimta senzatii de frica atunci cand trec prin perioade dificile din punct de vedere financiar.

De cealalta parte, atunci cand vine vorba despre bani, barbatii tind sa riste mai tare si sa nu isi faca economii. Atunci cand se confrunta cu probleme financiare, nivelul de auto-stima al barbatilor poate sa fie afectat, intru-cat acestia considera banii un indice al statutului lor social.

Nu uitati, casatoria sau relatia de cuplu pe care o aveti, presupune un parteneriat, asa ca ambele parti trebuie sa se implice in gestionarea finantelor. Sa va separati banii si sa impartiti facturile, nu prea este o idee buna! Trebuie sa colaborati si sa impartasiti idei in privinta bugetului vostru. Cel care gestioneaza mai mult banii, s-ar putea sa ajunga sa il domine pe celalalt, cand normal ar fi ca ambii parteneri sa aiba un vot in ceea ce priveste banii familiei.

Sursa: garbo.ro

Tuesday, July 20, 2010

Recomandare film - Grown Ups

Grown Ups este un film care imparte parerile celor care l-au vazut in doua: uni zic ca filmul nu e bun si ca nu merta vazut iar altii sustin contrariul. Eu fac parte din categoria a doua si va urez vizionare placuta. Sper ca si eu cand o sa ajung la varsta protagonistilor din film sa ma pot distra la fel de bine ;-)


Cum poti sa eviti un accident

Citeam zilele trecute rezultatele unui studiu (nu-l mai gasesc, din pacate) care spunea ca 60% din soferii implicati intr-un accident nici macar nu ating frana. Nu exista urme de franare, sunt atat de ezitanti si surprinsi incat nu mai ajung sa franeze.

Normal ca atunci cand ajungi intr-o situatie limita, din vina ta sau a altuia, intervine elementul de surpriza. Care te poate paraliza cateva fractiuni de secunda, suficient insa ca tu sa pierzi sansa de a evita accidentul sau de a micsora amploarea impactului. Iar asta este o problema majora, din cauza careia multe accidente ar putea fi evitate.

Sunt chestii care nu se invata la scoala, pentru ca tu – din punct de vedere fizic – esti la un nivel normal cu al celorlalti. Scoala de soferi nu-ti dezvolta reflexele, de exemplu. Este scoala de soferi, nu de piloti. In schimb, pe masura ce castigi experienta la volan, trebuie sa te autoeduci in sensul asta. Sa stii cum sa previi si sa stii sa reactionezi cand se intampla.

Atentia este – evident – cea mai importanta. Cu cat vezi/simti mai repede o situatie periculoasa, cu atat ai mai mult timp sa faci ceva pentru a scapa de ea. Asta nu inseamna sa conduci strangand cat poti de volan, cu transpiratia siroaie pe tine si cu piciorul incordat ca sa-l poti pune repede pe frana. Nici vorba. Trebuie sa fii relaxat si calm. Si sa-ti lasi ochii in alerta, gata sa reactionezi cand iti comunica ceva ce nu este in ordine.

O chestie pe care unii (putini) o aplica instinctiv este folosirea vederii periferice. Asta inseamna ca, atunci cand mergi in coloana, nu te uiti concentrat in stopurile masinii din fata. Este bine sa te concentrezi pe masina din fata masinii din fata ta.Adica sa “focalizezi” doua masini departare. De ce? Pai in acest fel observi cand acea masina face o manevra brusca (franeaza, derapeaza) si poti reactiona chiar mai repede decat cel din fata ta. Esti in avantaj, pentru ca manevra de evitare a celui din fata ta nu te mai surprinde. In vreme ce tu privesti la masina din fata masinii din fata, vederea periferica il supravegheaza chiar pe cel din fata ta. Si vei observa daca el are probleme si face o manevra brusca. Chestia asta nu e chiar usoara, dar daca vrei te obisnuiesti relativ repede.

Sangele rece, adica pastrarea calmului. Chiar daca prima senzatie este de groaza, trebuie s-o indepartezi rapid. Pentru ca nu ti-o permiti. Lucrurile se intampla foarte rapid si tu ai nevoie de fiecare milisecunda. Trebuie sa faci ceva. Intuitiv, trebuie sa incerci sa eviti impactul. Sa franezi, sa pastrezi controlul volanului, chiar daca masina derapeaza. Chiar daca stii ca va avea loc impactul, trebuie sa actionezi. O secunda cu piciorul pe frana si tot conteaza, pentru ca vei reduce din viteza de impact si asta poate fi diferenta intre moarte si ranire.

Cunoaste-ti masina!
Ca sa poti avea sanse sa iesi cu bine dintr-o situatie critica trebuie sa cunosti limitele masinii. Cum reactioneaza la schimbarea brusca de directie, cum derapeaza, cum folosesti cat mai eficient ABS-ul, etc. De fiecare data cand esti aproape de un accident, aproape totul se reduce la a pastra controlul masinii. Multi oameni mor pentru ca nu se stapanesc in momentele critice si nu stiu sa-si controleze masina.

Normal, poti sa fii un foarte bun sofer si tot sa ti se intample. Dar intr-o situatie critica, vrei sa ai 5 sanse din 10, nu una din 10 ca sa scapi, nu?

Sursa: motorstory.ro

Monday, July 19, 2010

Leonardo di Caprio da lovitura cu noul sau film

Cel mai nou film in care joaca Leonardo DiCaprio, thriller-ul "Inception", a devenit liderul in topul incasarilor din Statele Unite chiar la primul weekend de proiectie in cinematografe, cu 60,4 milioane de dolari obtinuti din vanzarea de bilete, anunta presa internationala de specialitate.

Regizata de Christopher Nolan, pelicula surprinde un viitor in care tehnologia este folosita cu scopul invadarii mintii umane prin intermediul viselor.

"Inception" va rula si in Romania, din 30 iulie, potrivit NewsIn.

Pe locurile urmatoare in box-office-ul american de weekend se afla animatia "Despicable Me", cu incasari de 32,7 milioane de dolari, si fantezia "The Sorcerer's Apprentice", avandu-l ca protagonist pe Nicolas Cage, cu 17,4 milioane.


Thursday, July 15, 2010

Un robot NASA a rezolvat o crima veche de 19 ani



Misterul unei crime petrecute acum 19 ani a fost risipit astazi cu ajutorul tehnologiei moderne.

Anul trecut , oamenii de stiinta de la o agentie spatiala ce colaboreaza cu Us Geological Survey au reusit sa rezolve misterul unei crime petrecute in urma cu 18 ani, folosindu-se de o tehnologie dezvoltata pentru Misiunea Earth Science, anunta NASA, potrivit Popsci. Cercetatorii au reusit cu ajutorul robotului Senseta MAX 5.0A Rover, dotat cu un magnetometru sa descopere crima si pe faptasul acesteia.

Potrivit datelor furnizate de specialistii NASA, faptasul se numeste Bernardo Bass, iar in 1991, si-a impuscat iubita, pe Dawn Sanchez. La vremea aceea corpul victimei, arma crimei si masina ucigasului nu au mai fost gasite.

Bineintele ca Bass a fost principalul suspect, insa cazul si-a pierdut din interes din cauza lipsei de informatii si probe pentru a-l incrimina pe fostul iubit al acesteia. Insa cazul a fost redeschis recent cand politia a primit o informatie conform careia masina lui Boss a fost dezmembrata si arsa intr-un zona abandonata din zona Alviso, California, SUA.

Insa zona era mult prea ampla si acoperita de foarte multe deseuri metalic, iar o cautare in detaliu ar fi costat autoritatile prea mult, asa ca acest caz a fost abandonat, pana cand NASA a intervenit in acest caz. Cu ajutorul tehnologiei de testare a terenului si diferite sisteme radar, specialistii de la NASA, USGS si compania Senseta Inc. au reusit sa Asadar, robotul inteligent a scanat cu un magnetometru cimitirul de masini, a mapat locul si a procesat datele colectate, alegand la final ramasitele automobilului implicat. Dupa ce a procesat datele, membrii US geological Survey au gasit exact locul unde trebuia facut excavatia.

Ucigasul a fost condamnat la sase ani de inchisoare.

Monday, July 12, 2010

Mica Publicitate



Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.