Pages

Monday, August 30, 2010

Filmele lunii septembrie

Probabil că luna septembrie va veni cu temperaturi care nu ne vor mai face să ne refugiem în sala de cinema, dar asta nu înseamnă că nu trecem în revistă cele mai atrăgătoare premiere ale lunii. Toamna vine de obicei cu creme premierelor româneşti, anul acesta înregistrând un număr record de noi filme, cu aproximativ zece titluri programate să apară pe marile ecrane.

Dar până pe 17 septembrie, când apare Marţi, după Crăciun, ne "răcorim" cu ceva sânge marca Robert Rodriguez. Machete lansează oficial prima lună a toamnei cu primul film în care Danny Trejo, celebrul cuţitar al Hollywood-ului, apare în rol principal. Dacă ar fi să fim răutăcioşi, am putea spune că Macete este răspunsul lui Robert Rodriguez la The Expendables al lui Sylvester Stallone: o mulţime de vedete se înghesuie pe afiş, de la Robert De Niro la Lindsay Lohan, regizorul reciclându-l şi pe Don Johnson, aşa cum face Stallone cu Dolph Lundgren. Şi povestea se anunţă la fel de sângeroasă: unui agent federal, poreclit Macete din cauza cuţitoaielor care-i împodobesc arsenalul de arme albe şi nemaipomenit de tăioase, i se înscenează un atentat la viaţa unui senator american, prin urmare eroul trebuie să-şi spele numele. Şi se pare că în universul lui Rodriguez, sângele este cel mai bun detergent! Frumoasele Jessica Alba şi Michelle Rodriguez, ajutate de două necunoscute, vor juca acelaşi rol pentru ochii spectatorilor, în acest film pentru care a fost inventat cuvântul "mexploitation". Din 3 septembrie.

Seria Step Up continuă cu a treia parte, de această dată şi 3D. Noi la Cinemagia nu prea ne aducem aminte de primele două părţi, dar probabil că tratamentul tridimensional vor face numerele de dans din Step Up 3-D mult mai memorabile. Feţe noi apar în a treia parte, punctul central fiind relaţia dintre Luke şi Natalie, doi dansatori de street-dance care trebuie să câştige o importantă competiţie internaţională pentru a putea păstra un depozit transformat de Luke într-un adevărat refugiu pentru dansatorii underground din toate colţurile lumii. Bineînţeles, producătorii reciclează câteva dintre elementele din primele filme: Luke şi Natalie vor fi extraordinar de atraşi unul de celălalt, iar ea are un secret ce poate pune în primejdie participarea trupei lor la concurs. Ce contează este că, dacă arunci o privire trailerului, vei vedea câteva coregrafii promiţătoare, dar şi câteva artificii de imagine care ar putea da foarte bine pe ecranul 3D. Tot din 3 septembrie.

The American/Americanul, noul film al lui George Clooney, este cel mai greu de categorisit premieră a lunii. Adevărul e că nu prea ştii la ce să te aştepţi de la acest action regizat de Anton Corbijn (olandezul celebru pentru Control), care pune la cale un film extrem de european (dacă îi întrebi pe italieni, Clooney este în prezent o "comoară naţională", din punctul lor de vedere filmul putându-se numi "The Italian") despre un asasin plătit, Jack, ce se retrage în Italia rurală după ce una dintre misiunile sale se sfârşeşte cam prost. Dintr-un paşnic orăşel italian, Jack primeşte o "ultimă" misiune, doar că apropierea de primitorii locuitori ai oraşului par să aibă un efect ciudat asupra priorităţilor sale. O să vezi prin ce trece Clooney în acest film care se anunţă foarte asemănător cu al său Michael Clayton din 10 septembrie.

Going the Distance/Amor la distanţă ar putea fi comedia romantică a lunii (de fapt este UNICUL film de gen din septembrie), iar premisa arată că acest film regizat de Nanette Burstein va comenta cu privire la afurisita asta de lume modernă în care ne este atât de greu să menţinem legătura cu persoanele apropiate. Drew Barrymore şi Justin Longsunt Erin şi Garrett, doi tineri despărţiţi, după doar şase săptămâni de relaţie, de planuri bătute în cuie cu mult timp înainte de a se întâlni. Unul la New York, celălalt la San Francisco, cei doi vor avea de mult de furcă pentru a-şi face "amorul la distanţă" să funcţioneze. Cine ştie, poate că această comedie romantice vine cu SOLUŢIA relaţiilor purtate în înşelătoarea lume a internetului, mai ales când acestea sunt atât de descurajate de prietenii şi familia celor doi iubiţi.Christina Applegate apare în rolul lui Corinne, sora lui Erin. Din 10 septembrie.

Ziua de 17 septembrie e ziua românească (şi ziua zombie): Marţi, după Crăciun şi Marea Neagră se lansează pe ecrane. Cel de-al patrulea film al lui Radu Muntean ni-i arată pe Mimi Brănescu şi Maria Popistaşu într-o relaţie extraconjugală, iar Marea neagră pe Dorotheea Petre în rolul unei îngrijitoare românace care dezvoltă o frumoasă şi sensibilă relaţie cu italianca în vârstă pe care a fost angajată să o îngrijească. Despre Resident Evil: Afterlife nu mai trebuie să zicem nimic!

Luna se încheie cu Wall Street: Money Never Sleeps, continuarea celebrei drame din 1987, câştigătoare a unui premiuOscar. Michael Douglas revine pentru a-l interpreta pe Gordon Gekko, care iese din închisoare pentru a încerca să-şi spele reputaţia într-o lume a bursei mult mai dură decât cu două decenii în urmă. Drumul lui se va încrucişa cu cel al mult mai tânărului Jacob (Shia LaBeouf), un dealer extrem de ambiţios şi, întâmplător, logodnicul fiicei sale. Gekko încearcă să avertizeze lumea financiară că practicile neinspirate de pe Wall Street vor duce la o criză (asta în contextul prăbuşirii pieţelor financiare din 2008), dar bineînţeles că nu-l crede nimeni, din moment ce a fost condamnat pentru afaceri ilegale. Cum se termină acest prim sequel din cariera lui Oliver Stone vom vedea pe 24 septembrie.

1 comment:

Ai ceva de zis? Comenteaza!